Despre ura (mea)

Te urăsc!
Că m-ai luat în serios când am zis că a fost doar un accident acea noapte si apoi acea dimineaţă.
Şi pe tine,că ai zis atunci că şi tie ţi-ar fi dor.Sigur era doar o alta minciună.După care mi-ai promis că eu voi fi următoarea.
Şi pe tine că mi-ai raspuns cu “La revedere!” la “La revedere!”
Şi pe voi,pentru reprezentaţiile mele din sufragerie,la oglindă.
It must have been love!

Beat it

Mi-am amintit de Michael,persoana despre care s-a vorbit atat de mult in ultimul timp.Dar trebuie sa spun asta,chiar daca e poate un fenomen binecunoscut si observatia poate deveni banala: e vorba de transformarea personalitatii cuiva,foarte evidenta la el,prin arta,mai exact prin dans.
Un personaj catalogat drept imatur,infantil,cu adevarat copil in relatia cu adultii.Nu stiu daca a mai existat un astfel de star.(De fapt,am fost la fel de uimita de timiditatea lui Pavel Stratan in interviuri)Mi se pare fascinant cum se transforma in barbatul care poate sa invinga orice adversar atunci cand danseaza.Are atitudinea,gesturile,privirea unui astfel de om.
Bineinteles ca ma face sa ma gandesc la mine,principalul termen de comparatie in toate.Pot fi oricine cand dansez:femeia fatala si voluptoasa, barbatul care rupe tot,pot sa uit de complexe,de singuratate,de timiditate,de punctul de vedere al celorlalti,doar pentru ca canta muzica.Toate personajele dinlauntrul meu au nevoie de muzica pentru a iesi din mine precum Aladin din lampa fermecata.
Altfel nu pot sa ma prefac,nu pot sa mimez ceva ce mi-as dori sa simt.
Ma revad la un (foarte scurt) curs de actorie si-mi amintesc cat de strident si neautentic mi-a sunat vocea cand mi s-a cerut,pe neasteptate,sa rostesc o replica.A fost la fel de penibil ca atunci cand,practicand de ceva timp,inutil de mult,arte martiale,am luat-o la sanatoasa prin sala cand adversarul de kumite,ce-mi era prietena,de altfel,s-a repezit, in scheme, spre mine.

Cat iti ia sa te urnesti spre fericire...

Azi e duminica,e” Razboiul sfarsitului…”.Dar lasă,mai bine stai la tv.Servesti ceva si parca nu mai esti aşa de singura.Mai vezi pe unu,pe altu.Şi până la urmă,eşti şi tu om,ai dreptul la porţia ta de lenevit cu mana in pantaloni.Doar ai muncit ca un rob,ti-ai facut datoria fata de societate.
Pauza publicitară!Unica sansă de mântuire,pentru cei destul de vigilenţi să profite de ea.
Mai e juma de oră,”decât”.(Scuzati gluma asta răsuflata deja,chiar dacă putini o inţeleg.Mereu si mereu aceiaşi.)Doamna Elena le spune “La mulţi ani”.Ea ne-a vorbit,ca si cum ne-am şti de-o viata,de viaţa ei la Spitalul 9,de nedreptatea revoltătoare pe care un consilier de la sect. 5,parca,i-a facut-o sotiei lui.A intrat si fata ei pe fir,nu mai stiu exact de ce.Oricum,nu parea mandra de prestatia mamei.Era probabil o persoana cu bun simt,normala,ca majoritatea dintre noi.Ca mine ,de exemplu.N-as intra in direct la radio,sa rada aia de mine,Doamne fereste!.De aceea eu o invidiez pe doamna Elena.Astazi chiar a plans in direct.
Uite!Vezi?Pe barbati nu pot fi invidioasa.Pe domnu’ Trandafir,de exemplu:si el e un fel de doamna Elena,dar mai putin tragic.Bine ,cica ar fi virgin ,pe la aproximativa varsta de 35.Ne-a spus ca bea Fanta,mananca branza La Dorna,ne-a zis si ce marca era laptele matern pe care l-a supt .Are atata curaj incat in fiecare interventie zice de Iliescu ca e criminal.Cred ca l-au sunat si pe el in seara asta,imposibil!Mereu are ceva de zis,mai ale de psihologie.Teorii de-ale lui,extrase din vasta cultura.De fapt,cred ca e una singură de fiecare dată.O sa mi-o notez.
Mai imi vine acum Victor.Ala,fiind un om ordinar,as in “ordinary people”,e de mirare ca revine mereu.Pare genul care acum 10 ani asculta “radio in blue geans”.De asta nu prea imi amintesc ce spune.E destul de coerent, pune si el cate o vorba buna,de incurajare si se retrage in anonimatul de unde a venit.
Astia doi,nu sunt sanatosi!Aici voiam sa ajung.Zic de Iulian Tanase si Mitos Micleusanu.Eu cand o sa fiu mare, as vrea sa intru in direct cu ei.