duminică, 9 mai 2010

Sînt într-un coi

Unii ar zice ca nu-l am nici pe-ăla.
M-am apucat de zis,dar nu ma citeşte nimeni.Să fie oare pentru ca n-am spus nimănui?Doar lu’ văr-miu.Sincer,aş fi vrut să scriu pe frontispiciu că e
interzis accesul rudelor,foştilor amanţi,chiar şi a viitorilor,prietenilor,ca să nu mai zic de colegii de muncă şi de elevi .
Aştept cu nerăbdare să mă dau pe blog-uri,să mă bag în seamă,să aştept cu adrenalina la maxim comentariile.
Depresia e duşmanul principal al „scrisului” meu.Apoi lupta de supravieţuire,apoi lenea,tendinţă firească a naturii umane şi doar în cele din urmă complexul de inferioritate.
Dar scrisul e ca o levitaţie,ori de câte ori încerc să-l practic.Deasupra a ceea ce e impovarator :groază,umilire,rătăcire.
Addenda:
Pentru acei pudici care vor fi pătruns accidental sau intenţionat pe blog-ul meu-îi înţeleg şi vreau să le îndulcesc amarul.
"coi,coaie"s.n.(oricine poate găsi în atotputernicul DEX)vine din latinescul "coleus",care ( mai e nevoie să amintesc?)a suferit nişte transformări fonetice şi iată-l la loc de cinste,moştenire în fondul principal lexical.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu